Clustere, Inovare și Competitivitate

Scopul constă în stimularea etichetării clusterelor europene ca entități puternice cu potențial deosebit în accesarea și obținerea finanțărilor pentru antreprenoriat și inovare, dezbaterile aducând în centrul atenției aspecte practice și oportunități de noi linii de finanțare

Oportunitati

Promovarea parteneriatelor de natură comercială si promovarea transferului transnaţional de tehnologie şi al inovării la nivel european.

Inovare

Implementarea strategiei bazata pe inovare defineşte clusterul ca fiind un grup de firme, actori economici conecşi şi instituţii localizate într-o proximitate geografică şi care au ajuns la gradul de mărime necesar dezvoltării de expertiză specializată, servicii, abilităţi şi furnizori.

Competitivitate

„Polul de competitivitate” este o asociere de întreprinderi, organizaţii de cercetare-dezvoltare şi formare profesională, ce acţionează în parteneriat pentru a pune în aplicare o strategie comună de dezvoltare.

Avatar

Ne propunem și credem cu tărie că reușim să construim Clusterul Green Danube din regiunea sud-est, ca un pilon de sprijin în vederea creșterii competitivitatii acestuia și a dezvoltarii regionale prin inovare si transfer tehnologic. Credem, de asemenea, într-o legătură directă între cercetare și mediul socio-economic in regiunea Dunărea de Jos. Obiectivul strategic pe termen mediu şi lung este acela de a conferi acestui cluster statutul de cluster naţional şi de pol de excelenţă în domeniul energiei și mediului. Acest parteneriat se doreşte a fi o reţea de firme interconectate, instituții, universităţi şi institute de cercetare-dezvoltare, reţea creată cu scopul de a concentra eforturile pentru dezvoltare durabilă şi implementarea conceptelor de eficiență energetică și protecție a mediului.

Prof. univ. dr. Teodor Munteanu, Președinte